"Nasc? Nu nasc. N-are cum sa vina azi. Mai am 2 saptamani bune pana trebuie sa nasc. Si totusi... Ma doare. Or fi contractii false!"... Cam cu aceste ganduri m-am trezit in data de 09.05.2019 la ora 06:00.Ma durea burta cam ca in acea perioada a lunii, dar incercam sa mai dorm, desi undeva in subconstient stiam ca nu mai era mult si urma sa imi vad printesa.
Ora 07:00
Deja ma aflam in camera mica, viitoarea camera a Karlei. Eram intinsa pe canapea, cu Charlie in brate si urmaream cat de des ma doare, cat de intens si toate cele. Charlie e catelul nostru, primul nostru "copilas".
Szabi, sotul meu, urma sa se trezeasca pentru a merge la serviciu. M-a gasit in camera si i-am explicat ca am dureri usoare, dar nu e cazul sa se impacienteze. Il voi anunta eu, daca va fi cazul. (inca eram ferm convinsa ca nu voi naste)
Ora 10:00
Durerile deveneau mai regulate, cam la 8 minute distanta, dar nu erau intense, asa ca m-am decis sa merg sa-mi fac un dus si sa astept apoi. Inca speram ca vor trece durerile, dar parca imi si doream sa nasc.
Ora 11:00
"Ăla-i! NASC!!!!" Durerile erau intense, l-am sunat pe Szabi sa ii spun sa vina incet dupa mine sa mergem la spital si apoi am sunat-o si pe mama sa o anunt. In maxim 20 minute amandoi erau acasa, impachetam ultimele lucrusoare in caz ca ma interneaza, dar eu la fiecare contractie trebuia sa ma opresc din mers si sa caut aer...
Ora 12:00
"Pffuuuu doaaare!"... Eram intinsa pe bancheta din spate a masinii si incercam sa imi amintesc cum se respira. Nu, nu ca la cursurile unde te invata sa respiri corect in timpul travaliului. Nu am participat la ele. Eu incercam pur si simplu sa respir.. Sa suflu. Intre contractii nu aveam absolut nimic, faceam glume si radeam cu totii in masina. Apoi am ajuns la spital.... "GEEEZZ urasc spitalele! Poate scap si nu ma interneaza!" gandeam eu, cred ca ametita deja de la dureri.
Ora 12:30
"Aaah, da.. Ai dilatatie de 2 cm. Oare sa te internam?" parca retoric ma intreba doctorita de garda, care m-a consultat.
In mintea mea se invarteau deja o tona de intrebari: asa de tare doare la 2 cm? Ce ma fac pana la 9-10cm? Unde e doctorita mea? Oare vine? EPIDURALA!! CER EPIDURALA! Dar oare o sa mi se faca? Vreau acasaaaa!!! "
Ora 13: si nu mai stiu minutele...
Sala de travaliu, singura, Szabi pe hol, mama a plecat... Ce ma fac? Rabd! Ma durea, era ingrozitor. Moasa care mi-a facut monitorizarea imi spunea in timpul unei contractii ca mai am de așteptat pentru ca nu mi se intareste burta foarte tare si "cam pe maine dimineata vei naste!". Parca m-ar fi lovit cu aceste cuvinte. Pai cum indur eu asa dureri dese pana maine dimineata?! Pfuuuu "respira, respira!"
Ora 14: si circa ceva...
Nu mai suportam. Ma durea de imi venea sa imi smulg unghiile, ma trageam cu mana de masa pe care era asezat monitorul si incercam sa nu zbier, sa nu le speriu pe cele 3 fete care erau in sala de travaliu cu mine. By the way, ele erau acolo de ore bune si nascusera abia a doua zi si una dintre ele, noaptea.
Am tipat, n-am mai rezistat. Insa, nu am tipat de durere, ci am tipat "SA VINA CINEVA CA TREBUIE SA IMPING!". Da, galuscuta mea se grabea si o ajuta pe mami sa scape repede. In secunda doi, enspe asistente, moase si nu stiu inca cine, au fugit după mine sa ma duca la sala de nasteri, fiecare zicandu-mi sa nu cumva sa imping. Ma urca pe masa, ma consulta, soc:" Esti dilatata 9 cm! Nasti acum!". Eu nu am reactionat decat cu un "Ce? Cum nasc?" , apoi s-a facut zarva in jurul meu si am vazut raza mea de soare, pana in acel moment. La tanc a intrat pe usa doctorita ce mi-a monitorizat toata sarcina. Aaah ce bine! Deja ma simteam "mai bine". Saraca nu apucase nici sa se schimbe in halat, asa ca a luat halatul unei asistente si papucii mei de casa.
"Ok, te ti de aici si cand iti spun sa impingi, impingi!".. Usor de zis, nu-i ca in filme. Nu stiu sa iti zic cate minute am impins, atata stiu ca am tipat la un moment dat "Eu nu pot face asta!" si bineinteles, m-a apucat plansul. Apoi am mai impins o singura data siiii Karla era la mine pe burta. Era asa de mica, dar de pe atunci avea asa plamani buni. Am auzit-o si am plans. Apoi mi-au zis "Felicitari. Ai nascut foarte repede si travaliul a fost scurt. Mai rar la o prima nastere, asa travaliu scurt".
Atunci am cautat ceasul pe perete si am vazut ca era ora 14.40 si eu nascusem. Da, chiar eu... Nascusem. Parca nu realizam, atat de repede s-a intamplat totul. Dar eram bine, direct de pe masa (doctorita ma cosea inca) l-am sunat pe Szabi sa ii dau vestea. Atunci aflasem defapt ca el inca era pe holul spitalului, eu crezusem ca a plecat acasa sau inapoi la munca, dar nu. A stat acolo si astepta vesti. Dragul de el! S-a bucurat... Si s-a tot bucurat 3 saptamani dupa aceea. De cate ori se uita la Karla, il apuca plansul.
Sa ti-o arat si pe Karla! Dar s-o vezi acum! Mama, mama ce schimbata si frumoasa e! Dar urmeaza si asta.. Putin mai incolo. Stai pe aproape!
Ps. Multumesc moaselor si personalului de garda din acea zi, dar si doctoritei mele. Ca niste mame ati fost pentru mine in acea zi si nu am sa va uit niciodata! Multumesc!
Salut Ramona. Eu personal am trecut prin doua sarcini dupa varsta de 34 ani, pe primul l-am nascut la 35 pe al doilea la 39. Pe primul l-am nascut natural pe al doilea prin cezariana de urgenta din acuza problemelor de sanatate si a complicatiilor la momentul operatiei-bb nu era intors, avea cordonul infasurat de 3 ori in jurul gatului, nu aveam contractii...Alaptarea cu primul a mers foarte greu, nu stia instinctual cu sa ia sanul in gurita, se atasa incoresc, in paralel l-am alaptat si i-am dat si supliment si chiar si asa cu perseverenta mea, l-am alaptat 10-11 luni, timp in care eu ma mulgeam ca sa nu pierd laptele. Cu al doilea a fost mai usor, el a stiut instinctiv din primul moment cum trebuie sa suga. Inca il alaptez si are 2 ani jumatate, e mai mult de alint dar inca suge. Cu ambii copii am facut febra laptelui, cat pe ce sa fac mastita. Si pe mine m-au strans, m-au ciupit, m-au chinuit...uneori le ceream eu sa faca asta pentru ca eu erau epuizata...cu primul copil m-a muls o asistenta pentru ca sanii erau tari ca piatra si durerosi si s-a irosit tot colostrul minune intr-o carpa...cu al doilea am procedat altfel, m-am muls iar colostrul i l-am dat cu biberonul...si totusi a acceptat sanul si din momentul in care am ajuns acasa doar titi a papat. Sa nu crezi ca altor femei le este usor, intradevar sunt unele la care merge mai usor dar sunt exceptii si sunt putine cazuri. In general este al naibii de greu sa alaptezi. Au fost momente cu primul copil cand am vrut si eu sa renunt dar am avut un consilier in alaptare foarte bun respectiv sotul meu :) care mi-a dat putere sa nu renunt. Cam asta a fost povestea mea. As putea sa mai scriu inca multe despre al doilea copil cu care am fost in spital de doua ori i primele luni ale lui de viata dar nu are legatura cu alatarea... Spor la mamicie...Te pup...
ReplyDeleteNu am spus niciunde ca este usor sa alaptezi. Știu cat este de greu, e si mai greu cand vrei si pur si simplu nu se poate.
ReplyDelete